Disciplina de Educatie Fizica si Sport
GIMNASTICA MEDICALA
Kinetoterapia cuprinde un complex de metode, tehnici şi elemente care folosesc mişcarea în scop profilactic, terapeutic sau de refacere a sănătăţii individului.
Gimnastica medicală sau kinetoterapia în sensul mai larg, propusă ca şi disciplină, de către cadrele didactice ale Catedrei de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Politehnica” Timişoara se adresează studenţilor anilor I şi II care prezintă deficienţe senzoriale, motorii, fizice – permanente sau temporare, concretizate sub aspect funcţional în incapacitaţi sau sub aspect social în handicap.
lorem ipsum
INFORMATII UTILE
CE TREBUIE SA STI
Pentru înscrierea la Gimnastică medicală, studenţii trebuie să se prezinte cu certificatul medical avizat de către Policlinica Studenţească la profesorul titular al disciplinei în prima lună a începutului de an universitar sau în cel mai scurt timp după determinarea afecţiunii/bolii.
Scutiţii medical total au aceiaşi obligativitate de frecvenţă ca şi studenţii de la alte discipline sportive şi promovează pe baza întocmirii de referate de specialitate, în afecţiunea de care suferă.
Scutiţii medical parţial vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte necesitatea tratamentului kinetic şi vor participa la lecţii pe baza programelor de exerciţii terapeutice personalizate şi individualizate afecţiunii şi pacientului.
ce este kinetologia
Kinetologia este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al structurilor care participa la aceste miscari. Kinetologia medicala sau kinetoterapia studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care asigura omului activitatile motrice normale. Kinetoterapia face parte din medicina fizica – specialitate terapeutica care utilizeaza ca metode: miscarea, caldura, curentul electric, climatul, masajul si apa. Kinetoterapia este cea mai noua componenta a medicinii fizice si reprezinta metodologia activa de baza pentru consolidarea sau refacerea functiilor unor parti ale corpului uman afectate de boala sau de traumatisme.
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe de recuperare medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului functional în diverse suferinte. Kinetoterapia este o forma terapeutica individualizata care, plecînd de la programe de exercitii fizice statice si dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative si de recuperare. Astfel, kinetoterapia îsi gaseste aria de utilizare în cele trei sectiuni de asistenta medicala, putîndu-se descrie:
– kinetoterapia profilactica ce cuprinde totalitatea metodelor si mijloacelor de realizare a tratamentului prin care se urmareste: mentinerea unui nivel functional satisfacator, cresterea nivelului functional (profilaxie primara sau gimnastica de întretinere, plimbari, jogging, gimnastica aerobica, pentru mentinerea starii de sanatate), aplicarea unor programe de prevenire a agravarii sau de aparitie a complicatiilor în unele boli cronice (profilaxie secundara);
– kinetoterapia de tip curativ care se asociaza cu sectorul de tip profilactic si de recuperare;
– kinetoterapia de recuperare reprezinta sectiunea cea mai importanta în programul de recuperare medicala si urmareste prin intermediul unor programe de exercitii fizice: refacerea functiilor diminuate, cresterea nivelului functional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situatii de readaptare functionala (în cazul în care, de exemplu, un anumit muschi este afectat ireversibil, se încearca tonifierea altor muschi care îi preiau partial functiile, în scopul realizarii miscarii în limite acceptabile).
OBIECTIVE GENERALE
Obiectivele generale urmarite în tratamentul prin kinetoterapie sunt:
– refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei musculare;
– cresterea si adaptarea capacitatii de efort;
– ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru a corpului;
– formarea capacitatii de relaxare;
– corectarea posturii si aliniamentului corpului;
– cresterea mobilitatii articulare; – reeducarea respiratorie;
– reeducarea sensibilitatii.
Exista o gama foarte larga de afectiuni pentru care kinetoterapia in lectiile de Educatie Fizica si Sport din invatamantul superior este absolut necesara. Astfel, kinetoterapia ajuta la tratarea urmatoarelor: afectiunile aparatului locomotor (ortopedice si posttraumatice), afectiunile reumatice (spondilita, poliartrita reumatoida, artrita, reumatisme degenerative, reumatismul tesutului moale), afectiunile neurologice (accidentele vasculare cerebrale, traumatismele coloanei vertebrale, boli degenerative si inflamatorii ale sistemului nervos, sindroame neurologice), afectiunile aparatului cardio-vascular, afectiunile aparatului respirator, afectiunile neuropsihice, afectiunile metabolice (obezitatea), maladiile congenitale (distrofia neuro-musculara, luxatia congenitala de sold, tetraplegia) etc.
Exercitiile fizice contribuie la mentinerea starii de sanatate si au rolul de conduce catre echilibrul tuturor functiilor organismului uman. Miscarea ajuta fiinta umana sa-si mentina deplinatatea fortelor fizice si morale, facînd-o utila cît mai îndelungat timp. Exercitiul fizic este mijlocul principal al educatiei fizice. Ca urmare a practicarii sistematice a exercitiului fizic, apar în organism efecte locale sau generale, imediate sau tardive, trecatoare sau de durata, care îmbunatatesc structura si functionalitatea corpului uman. Orice activitate cu caracter fizic constituie si o stimulare pentru muschi, carora le îmbunatateste proprietatile fiziologice si calitatile fizice.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale deficientelor fizice sînt tulburarile tonusului muscular; corectarea acestora se bazeaza pe efectele exercitiului fizic asupra muschiului. Din punct de vedere al rolului educativ, exercitiul fizic are efect benefic la orice vîrsta, dar mai ales în perioada de crestere, cînd miscarile nu sînt înca bine definite, cînd cresterea oaselor nu este încheiata, prin repetarea corecta a unor miscari se ajunge la eliminarea miscarilor incoerente si la stapînirea celor necoordonate. Stimularea factorilor morali si volitionali contribuie la corectarea atitudinilor gresite. Omul are nevoie de multa miscare în aer liber, de exercitii, pe care sa le integreze sistematic în programul sau de activitate zilnica.
